• Asociaţia Obştească ”Societatea Absolvenţilor în Microelectronică ai Universităţii Tehnice a Moldovei”, fondată la 14 iunie 2010, este o asociaţie obştească neguvernamentală, apolitică, nonprofit, constituită prin libera manifestare a voinţei persoanelor asociate, in vederea realizării in comun a scopurilor determinate de prezentul statut.

    Membru al Asociaţiei poate fi orice persoană care a absolvit departamentul Microelectronica şi Inginerie Biomedicală, cetăţeni al Republicii Moldova, precum şi din străinătate, care recunosc şi susţin obiectivele Asociaţiei. Asociaţia nu răspunde pentru obligaţiile membrilor săi, iar membrii nu răspund pentru obligaţiile Asociaţiei.

    Scopurile Asociaţiei:
    • stabilirea si promovarea relaţiilor de colaborare între departamentul Microelectronica şi Inginerie Biomedicală ( MIB) a Universităţii Tehnice a Moldovei si absolvenţii săi din ţară şi străinătate;
    • extinderea cooperării în vederea realizării acţiunilor de modernizare a învăţământului în domeniul microelectronicii din republică cu actori interesaţi pe plan naţional şi internaţional;
    • colaborarea cu departamentul MIB a Universităţii Tehnice din Moldova în organizarea de acţiuni didactice, ştiinţifice, culturale, artistice, sportive, sociale şi umanitare, etc.
    • promovarea imaginii şi ridicarea prestigiului departamentului MIB şi a Universităţii Tehnice a Moldovei prin facilitarea de relaţii de colaborare cu diferiţi parteneri din ţară şi străinătate;
    • dezvoltarea bazei materiale de învăţământ si cercetare de la departament, sprijinirea a activităţii didactice, ştiinţifice, culturale, artistice, sportive, sociale a departamentului MIB, precum şi a unor proiecte ale departamentului MIB (construirea / dotarea de spaţii de învăţământ, de obiective de interes social, crearea unor incubatoare de afaceri, unităţi de transfer tehnologic, etc.)
    • facilitarea efectuării unor vizite de schimb de experienţă şi documentare, respectiv a participării angajaţilor / studenţilor departamentului MIB la conferinţe, reuniuni, etc.
    • menţinerea si dezvoltarea tradiţiilor specifice departamentului MIB.
    Pentru a-şi realiza scopurile, Asociaţia va desfăşura următoarele activităţi:
    ✓ activităţi specifice îndreptate spre menţinerea si dezvoltarea procesului de studii şi cercetare la departamentul MIB:

     

    • > monitorizarea accesului pe piaţa muncii a absolvenţilor;
      > formularea şi transmiterea de propuneri către departament în vederea reactualizării permanente a cunoştinţelor predate la specialitate şi adaptarea lor la cerinţele vieţii profesionale;
      > acordarea de burse unor studenţi ai departamentului MIB;
      > facilitarea primirii studenţilor departamentului MIB în stagii practice;
      > facilitarea angajării absolvenţilor departamentului MIB;
      > premierea unor membri ai Asociaţiei, studenţi şi angajaţi ai departamentului MIB pentru rezultate profesionale proeminente;
      > acordarea de ajutoare umanitare unor membri ai Asociaţiei, studenţi şi angajaţi ai departamentului MIB, aflaţi în dificultate;
      > editarea de materiale informative si documentare.
    • ✓ elaborarea de studii, strategii şi direcţii generale de acţiune şi adoptarea de măsuri concrete pentru sprijinirea dezvoltării ingineriei electronice şi nanotehnologiilor;
      ✓ stimularea, susţinerea şi dezvoltarea de programe, proiecte de cercetare şi inovaţie, financiare şi normative ale cercetării ştiinţifice din domeniul ingineriei electronice şi nanotehnologiilor, acţiunilor educative, precum şi a unor relaţii de colaborare cu instituţii publice şi private din ţară şi străinătate, iniţierea de activităţi permanente şi ocazionale pentru afirmarea domeniului;
      ✓ stabilirea şi dezvoltarea legăturilor cu organizaţii guvernamentale şi nonguvernamentale, asociaţii, fundaţii din ţară şi din străinătate, inclusiv cu societăţi profilate pe activităţi de service, producţie, formare şi perfecţionare profesională;
      ✓ cooperarea şi încheierea, după caz, de convenţii şi acorduri cu autorităţi internaţionale, naţionale sau locale în interesul educaţiei şi cercetării;
      ✓ organizarea si implicarea in desfășurarea programelor de formare profesionala in domeniu, in parteneriat cu instituțiile de învățământ superior sau cu alte organizații interesate;
      ✓ susţinerea pregătirii şi specializării profesionale în domeniul ingineriei electronice şi nanotehnologiilor, inclusiv prin colaborarea cu cadre universitare recunoscute pe plan internaţional;
      ✓ acordarea de consultanţă ştiinţifică şi asistenţă tehnică de specialitate, alte servicii din domeniul de activitate, efectuare de studii, informări, documentări, cursuri, seminarii, demonstraţii, în vederea atingerii scopului Asociației;
      ✓ promovarea şi încurajarea introducerii de tehnici şi echipamente moderne;
      ✓ organizarea de manifestai profesionale si științifice pe plan național si internațional.
      ✓ elaborarea, editarea, şi distribuirea de publicaţii de specialitate necesare procesului educaţional, ştiinţific şi tehnic în domeniu şi asigurarea de schimburi de publicaţii şi informaţii cu organizaţii similare din ţară şi din străinătate.