• Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare a publicat topul celor mai bune instituții de învățământ superior din Moldova în anul 2014.

    Astfel, în fruntea clasamentului se găsește Universitatea Tehnică din Moldova, care, în 2014, și-a celebrat 50 de ani de la înființare.

    Pe poziția a doua este Universitatea de Medicină, iar pe a treia Universitatea de Stat din Moldova.

    În clasament figurează 19 instituții de învățământ superior.

    Clasamentul a fost realizat în baza rezultatelor evaluării şi acreditării ştiinţifice. La stabilirea ratingului naţional al universităţilor s-a ţinut cont de capacitatea de cercetare a instituţiei, publicaţiile ştiinţifice, brevetele obţinute, resursele umane, tehnice şi financiare, dar şi de impactul economic şi social al proiectelor ştiinţifice.